Viorel
Boia

Am fost întrebat, pe bună dreptate, de ce nu pictez ABSTRACT … Mai ales că, fiind inginer, pasionat de matematică, analist programator – administrator de rețea (15 ani), ar fi fost logic să fiu înclinat spre abstract.

Răspunsul este în a citi invers … Matematica, ingineria, chiar Bridge-ul, de care sunt pasionat, sunt, pentru mine, cumva, echivalente cu forme, umbre, culori pe canvas. Și satisfacția personală, când găsesc soluția la o problemă este aceeași ca tușa finală într-o pictură…

Am început în ‘73, când profesorul de desen, foarte bun teoretician dar slab ca artist plastic, ne-a învățat multe despre pictură, pictori, artă în general. Lucrările noastre, realizate folosind pastă de dinți și guașe, erau expuse și discutate în clasă. Pictam naturi moarte, portrete, peisaje, compoziții. În ‘74, la o expoziție aniversară la nivel național, am avut surpriza ca două compoziții ale mele, pictate (ne)voit la modul naiv-copilăresc, să fie selectate între cele 64 de lucrări expuse. Cred că acest moment a fost trigger-ul psihic pentru mine pentru a continua să pictez.

Începusem deja să pictez în ulei, mai ales reproduceri, dar nu căutam identitatea cu modelul, ci îmi căutam stilul. Prima influență – Van Gogh și impresioniștii.

Desenul corect l-am “prins” la Școala Populară de Arte, în ‘77-78, unde am studiat cu un profesor teribil de bun, sculptor ca tendință. La culoare aveam un profesor, pictor la modă pe vremea aceea, dar cu care nu am avut o relație strălucită, maestrul practicând pictură în stilul Renașterii olandeze. Îl enervam teribil că lucrările mele, foarte tridimensionale și terminate în maxim două ore.

Formarea mea ca artist amator a continuat prin studiile pentru admitere la Arhitectură. Eșecul la examen m-a revoltat și îndepărtat de ideea de a face o meserie din arhitectură sau pictură. Doar un hobby și o modalitate de a mă rupe din cotidian. Dar tratată cu respect și cu bucuria surprizei și plăcerii privitorului. La un moment dat, un coleg de la pictură mi-a reproșat, chiar, că nu pictez pentru mine, ci pentru public. Asta se datorează educației din familie, crezul meu fiind că trebuie să îi bucur pe cei din jur.

Și da, am avut mari satisfacții datorită picturii! În ‘84, mi-a fost furat un tablou, poate cel mai bun realizat vreodată (un portret al unei personalități politice a momentului). Nu a fost decât pe moment supărare, mai ales că am aflat că tabloul a ajuns expus în ambasada țării respective!

Bucuria o simt totdeauna, când intru în casa unor cunoștințe, văd, la loc de onoare, lucrări de-ale mele. Mai mult, la noi în casă, când intră cineva pentru prima dată, este șocat să vadă pe pereți multe tablouri … total atipic, dar tare frumos.

Trebuie să închei prin a spune că soția și copiii mei sunt principalii mei critici dar și susținători. Le sunt recunoscător pentru asta!

CONTACT

viorelboia@gmail.com

+40 74# ###  ###